Liturghie Arhierească în parohia Geaca, la 80 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”
Sâmbătă, 14 iulie 2018, credincioșii Parohiei Ortodoxe Geaca, protopopiatul Gherla au marcat în mod festiv, în prezența Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, împlinirea a 80 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii. Cu acest prilej...
Hram la Mănăstirea Pantocrator, Beclean, Bistrița-Năsăud
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a slujit astăzi, 12 iulie 2018, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul la hramul Mănăstirii Pantocrator de la Beclean. Din soborul preoților slujitori au făcut parte și exarhul...
Centrul Misionar de Tineret “Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi la ceas aniversar
Sâmbătă, 07 iulie 2018, s-au împlinit trei ani de la inaugurarea Centrului Misionar de Tineret “Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi. Cu acest prilej, în biserica din stațiune, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de Pr. Paul Gavriloaie, directorul Centrului de Tineret,...
Hramul bisericii poliţiştilor de frontieră Sighet
Luni, 2 iulie 2018, când Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Ştefan cel Mare, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi...
Pelerinaj pe jos A.S.C.O.R. Cluj în Munții Retezat – Lacul Bucura
Tinerii din Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români din Cluj Napoca care are sediul în cadrul Bisericii Studenților cu hramul Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan și Sfântul Ierarh Nicolae din Campusul studențesc Hașdeu, organizează sâmbătă 07 iulie 2018, un...
Mitropolitul Clujului, prezent la hramul Mănăstirii,,Ștefan Vodă” din localitatea clujeană Vad
În data de 02 iulie 2018, zi în care se sărbătoreşte Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, la Mănăstirea ,,Ștefan Vodă” de la Vad, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului Maramureşului şi Sălajului,...
Duminica a V-a după Rusalii, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
În Duminica a V-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba a început la ora 10 iar după citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură...
A fost târnosită biserica Parohiei Hideaga
Duminică, 1 iulie 2018, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei, a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul "Naşterea...
Resfințirea bisericii din Parohia Gălpâia
Duminică, 1 iulie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Gălpâia, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie,...
Biserica spitalului de recuperare Polaris a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului
Părintele Mitropolit a fost întâmpinat la ora 8.30 de soborul de slujitori iar la ora 9.00 a început slujba de târnosire a locașului de cult. De la ora 10.00 s-a oficiat Sfânta Liturghie iar după citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte a rostit un...