Naşterea duhovnicească (Miercuri, Săptămâna a VII-a după Paşti)

de | mai 31, 2023

Evanghelia zilei: In 16, 15 – 23

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: toate câte are Tatăl sunt ale Mele; de aceea am zis că ia din ce este al Meu, ca să vestească vouă. Peste puţin timp nu Mă veţi mai vedea; apoi peste puţin timp iarăşi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl Meu. Atunci au zis unii din ucenicii Săi între ei: ce poate însemna, oare, ceea ce ne spune: peste puţin timp nu Mă veţi mai ve­dea; apoi peste puţin timp iarăşi Mă veţi vedea, şi că Eu Mă duc la Tatăl Meu? Deci ziceau: ce este acest puţin despre care vorbeşte? Nu înţelegem ce spune. Însă Iisus a cunoscut că voiau să-L întrebe şi le-a zis lor: vă în­tre­baţi între voi despre ceea ce am zis: peste puţin timp nu Mă veţi mai vedea; apoi peste puţin timp iarăşi Mă veţi vedea? Adevărat, adevărat vă spun vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar, după ce a năs­cut copilul, nu-şi mai aduce aminte durerea, de bucurie că s-a născut om în lume. Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bu­cu­ra inima voastră; şi bucuria voastră nimeni n-o va lua de la voi şi în ziua aceea pe Mine nu Mă veţi mai ruga de nimic. Adevărat, adevărat vă spun vouă: orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, vă va da vouă.

Naşterea duhovnicească

Înainte de Patimi, Domnul Hristos le spune ucenicilor Săi:

„Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (In 16, 16).

Patimile şi moartea Domnului i-a marcat atât de mult pe Apostoli, încât ochii minţii lor s-au întunecat. Ei nu puteau înţelege de ce Domnul Hristos trebuia să moară. Şi dacă nu au înţeles moar­tea, nu au fost pre­gătiţi nici pentru Înviere. Ei stăteau într-un în­tu­neric chinuitor şi amar. Plângeau şi se tânguiau.

Hristos a înviat fără să fi fost ajutat. A înviat prin puterea Sa, nu a fost înviat. După Înviere se arată iarăşi ucenicilor Săi pe care îi încredin­ţează, timp de 40 de zile, de realitatea acestui fapt, de adevărul Învierii Sale. În tot acest răstimp plân­gerea şi tânguirea Apostolilor s-au trans­for­mat în bucurie. Mântuitorul a prezis dinainte lucrul acesta:

„Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bu­cu­rie.” (In 16, 20).

Acestă asociere tânguire – întristare – bucurie este pusă în relaţie cu sta­rea emo­ţională a femeii de dinainte şi după naştere. Spune Domnul Hristos:

„Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.” (In 16, 21).

Acesta este un adevăr trăit care a fost rostit de Mântuitorul tocmai cu scopul de a-i întări pe Apostoli în credinţă, deoarece spune Domnul Hristos:

„Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura ini­ma voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi.” (In 16, 22).

Apostolii înainte de Patima Domnului căutau să înlăture durerea, să-L opreas­că pe Domnul Hristos de la moarte fiindcă nu înţelegeau pentru ce e necesară această moarte, nu înţelegeau rostul acestei sufe­rin­ţe. Suferinţa însă este singura cale spirituală pe care se duce lupta efec­tivă cu păcatul, singura forţă ce poate fi opusă păcatului.

Sfântul Ioan Scărarul în lucrarea sa Scara raiului spune că „întris­tarea naşte bucurie”.[1] Acelaşi lucru îl citim la Sfântul Antonie cel Mare, în Filiocalia volumul I:

Numai dacă am fost încercaţi de supărări şi de suferinţă, simţim plăcerile şi bucu­ria. Căci nu bea cu plăcere cel ce n-a însetat şi nu mănâncă cu plă­ce­re cel ce n-a flămânzit; de asemenea nu doarme cu plăcere cel ce n-a pri­ve­gheat îndelung şi nu simte bucuria cel ce mai întâi nu s-a întris­tat.”.[2]

Dacă fugim de suferinţă, nu vom ajunge nici la bucuria care este năs­cută din suferinţă. Copilul este un rodul unei grele dureri şi prin du­reri îi vine mamei bucuria. Spune Sfântul Chiril al Alexandriei:

Dacă o mamă s-ar fi gândit de la început la durerile naşterii, n-ar fi voit să con­ceapă, ocolind nunta cauzatoare a ei, şi n-ar fi devenit niciodată ma­mă, ocolind, din pricina durerii, această calitate mult dorită.”.[3]

Sfântul Teofan Zăvorâtul, plecând de la această pericopă biblică, face o pa­ralelă între naşterea trupească şi naşterea duhovnicească. Aşa cum femeia trebuie să se chinuie mai înainte de a aduce om pe lume, tot aşa se întâmplă cu ade­văratul creştin; dacă nu a trecut prin suferinţă, dacă nu a murit păcatului, nu s-a născut încă pentru Dumnezeu.[4]

Omul adevărat se naşte prin naşterea în Hristos; naşterea biolo­gi­că re­prezintă pregătirea naşterii reale în Hristos. Ultima e cu mult mai înaltă, fiindcă îl naşte pe om la existenţa şi viaţa unită cu Dumnezeu.

În naşterea naturală – scrie Nicolae Cabasila – născătorul dă copi­lu­lui său „să­mân­ţa” şi „începutul vieţii”, dar în continuare viaţa fiecărei per­soane diferen­ţi­ază copilul de născători în loc să-i unească, în vreme ce în naşterea duhovnicească Hristos dă omului viaţa Lui şi viaţa aceasta a lui Hristos e viaţa cea nouă şi ade­vărată. În naşterea naturală născătorul dă copilului posibilitatea de a-şi crea ochi şi mădulare asemenea celor ale sale, în vreme ce în naşterea duhovnicească Hristos dă omului propriii Săi ochi şi propriile Lui mădulare. Naşterea naturală e o sepa­raţie a ma­mei de copil, naşterea duhovnicească e o unire continuă, iar, dacă omul se separă de Hristos, moare.[5]

În naşterea naturală părinţii dau copilului un organism capabil să trăiască această viaţă muritoare, în timp ce în naşterea duhovnicească Hristos creează în om un nou organism spiritual, care nu mai este supus stricăciunii, ci este destinat vieţii veşnice.

Mântuitorul le spune Apostolilor Săi că, atunci când Îl vor vedea din nou, se vor bucura în inimile lor şi bucuria aceasta nimeni nu o va lua de la ei. Aceasta este bucuria şi fericirea vieţii veşnice. Astfel de bucurie au avut-o Apostolii încă de pe pământ şi la această bucurie trebuie să ajun­gem şi noi încă din această viaţă.

[1] Sfântul Ioan Scărarul, Scara raiului. Cuvântul VII, pp. 243.

[2] SFÂNTUL ANTONIE CEL MARE, Învăţături despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare în 170 de capete, 104, în Filocalia 1, Ed. Harisma, Bucureşti, 1993, p. 41.

[3] Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariul la Evanghelia Sfântului Ioan, p. 997.

[4] Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, p. 90.

[5] Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit, p. 83.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Naşterea duhovnicească (Miercuri, Săptămâna a VII-a după Paşti)
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Emisiuni recente

Perioada Triodului

Perioada Triodului

Perioada Trodului este un timp de rugăciune mai intensă, de ascultare mai atentă a Sfintelor Scripturi, o perioadă de pocăință și de înmulțire a faptelor bune, în special a milosteniei arătată față de cei în nevoie, față de cei săraci. Triodul ne cheamă la pocăință și...