Evanghelia zilei: Lc 10, 22 – 24 Zis-a Domnul către ucenicii Săi: toate-Mi sunt date Mie de către Tatăl Meu şi nimeni nu ştie cine este Fiul, afară de Tatăl, şi cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia va voi Fiul să-i descopere. Atunci, întorcându-se către...
19 iunie – Sf. Ap. Iuda, ruda Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare
Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului Sfântul Apostol Iuda a fost unul din cei doisprezece Apostoli ai lui Hristos. Provenea din seminţia lui David şi a lui Solomon. Sfântul Iuda s-a născut în Nazaretul Galileii, din Iosif teslarul – care a fost după aceea logodnicul...
Naşterea duhovnicească (Miercuri, Săptămâna a VII-a după Paşti)
Evanghelia zilei: In 16, 15 – 23 Zis-a Domnul către ucenicii Săi: toate câte are Tatăl sunt ale Mele; de aceea am zis că ia din ce este al Meu, ca să vestească vouă. Peste puţin timp nu Mă veţi mai vedea; apoi peste puţin timp iarăşi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc...
Iconomia Duhului Sfânt (Marţi, Săptămâna a VII-a după Paşti)
Evanghelia zilei: In 16, 2 – 13 Zis-a Domnul către ucenicii Săi: va veni vremea, când oricine vă va ucide pe voi va crede că aduce astfel slujbă lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. Iar acestea toate le-am...
18 iunie – Sf. Mc. Leontie, Ipatie și Teodul; Sf. Cuv. Erasm
Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul Acești sfinți mucenici au pătimit în Tripolis, Fenicia, în timpul împăratului Vespasian (69-79) din porunca proconsulului Adrian. Leontie era un ostaș creștin, grec de neam. Proconsulul a trimis în Tripolis mai mulți soldați...
17 iunie – Sf. Mc. Manuil, Savel, Ismail, Inochentie şi Felix
Sfinţii Mucenici Manuil, Savel şi Ismail Sfinţii Mucenici Manuil, Savel şi Ismail au fost trei fraţi din Persia, crescuţi în frică de Dumnezeu de mama lor, care era creştină, cu toate că tatăl lor era păgân. Cei trei tineri, care erau ostaşi, au fost trimişi de...
„Pacea Mea o dau vouă” (Luni, Săptămâna a VII-a după Paşti)
Evanghelia zilei: In 14, 27 – 15, 7 Zis-a Domnul către ucenicii Săi: să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze. Aţi auzit că Eu v-am spus că Mă duc, dar voi veni la voi. De M-aţi iubi, v-aţi bucura că v-am spus vouă: Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl Meu...
Iubirea este legătura societății și înfrățirea întregii omeniri | Sfantul Ierarh Nectarie din Eghina
Sfantul Ierarh Nectarie din Eghina: „Iubirea este legătura societății și înfrățirea întregii omeniri. Este baza fericirii și a bunăstării oamenillor și temelia tuturor virtuților. Este scara care îl ridică pe om la desăvârșire și-l arată cu adevărat chip și asemănare...
16 iunie – Sf. Ier. Tihon, Episcopul Amatundei; Sf. Sfințit Mc. Marcu, Episcopul Apoloniadei
Sf. Ier. Tihon, Episcopul Amatundei Sfântul Ierarh Tihon, Episcopul Amatundei s-a născut în orașul Amatunda (Cipru) din părinți binecredincioși, primind o educație aleasă. La maturitate, Sfântul Memnon, Episcopul Amatundei, l-a hirotonit diacon, apoi după trecerea la...
Dumnezeu este iertare | Părintele Rafail Noica
Părintele Rafail Noica: „Dumnezeu este iertare. Iertarea este deja dată, noi trebuie să ne-o însuşim, trebuie să ne ridicăm la vrednicia acestei iertări, şi atuncea vom vedea cum iertarea face parte integrantă din lubire."
Dacă nu ai iubire, toate sunt nefolositoare | Părintele Dionisie Ignat de la Colciu
Părintele Dionisie Ignat de la Colciu: „Iubirea este una dintre cele mai mari harisme. Dacă nu ai iubire, toate sunt nefolositoare."
15 iunie – Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiții Augustin și Ieronim
Sfântul Proroc Amos Sfântul Proroc Amos este unul din cei 12 profeți „mici” și a trăit în secolul al VIII-lea î.Hr. S-a născut în satul Tecoa, în pământul lui Zabulon, în apropiere de Betleem, și a proorocit timp de 50 de ani. El a fost păstor de vite în satul său,...
„Cereţi şi vi se va da” (Sâmbătă, Săptămâna a VI-a după Paşti)
Evanghelia zilei: In 14, 10 – 21 Zis-a Domnul către ucenicii Săi: cuvintele pe care vi le grăiesc Eu, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, care sălăşluieşte în Mine, El însuşi face aceste lucruri. Credeţi Mie, pentru că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine; iar de nu,...