Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit în Duminica a 15-a după Rusalii (Cea mai mare poruncă...
Episcopul Benedict Bistrițeanul: Trei învățături din viața Sfântului Ioan Rusul
Cuvânt de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit la sărbătoarea Sfântului Ioan Rusul, miercuri, 27 mai 2020, în Parohia...
Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român | Comunicat de presă
La sărbătoarea „Înălțării Domnului” şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 28 mai 2020, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, cu respectarea reglementărilor actuale din starea de alertă, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile,...
Despre provocările medicale și teologice, în contextul marilor epidemii, la Seminarul de Medicină și Teologie, ediția a XIX-a
Seminarul internațional de Medicină și Teologie de la Bistrița, ajuns la ediția a XIX-a, s-a desfășurat anul acesta exclusiv online, în contextul pandemiei actuale, fiind organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului, Facultatea de...
Cateheză ÎPS Andrei – Cele cinci acte ale operei de mântuire – 24 mai 2020
Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, duminică seara, 24 mai 2020, în cadrul programului...
Binecuvântare arhierească pentru credincioșii năsăudeni, în Duminica a 6-a după Paști
În Duminica a 6-a după Paști (a vindecării orbului din naștere), 24 mai 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Năsăud. Cu...
Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul, la Catedrala Moților din Huedin, distins cu medalia omagială „Protopop Martir Aurel Munteanu”
Duminica a 6-a după Paști (a vindecării Orbului din naștere), 24 mai 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit și a predicat la biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și...
PS Benedict Bistrițeanul – Predică la Duminica vindecării orbului din naștere – 24 mai 2020
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica a 6-a după Paști (a vindecării orbului din naștere), 24 mai 2020,...
Mitropolitul Andrei: „Orbire trupească și orbire sufletească” | Predică la Duminica orbului din naștere
Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit în Duminica a 6-a după Paști (a vindecării orbului din...
Sfinții Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii spirituali ai Mănăstirii Dobric, sărbătoriți în prezența Mitropolitului Andrei
Mănăstirea Dobric, supranumită și „Nicula Țibleșului”, și-a sărbătorit hramul istoric, joi, 21 mai 2020, în ziua prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena. Paraclisul mănăstirii și Căminul Social pentru persoane vârstnice au fost puse sub ocrotirea celor doi...
PS Benedict Bistrițeanul – Două lucrări ale Sfinților Împărați Constantin și Elena – 21 mai 2020
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, în Filia Moara de...
Mitropolitul Andrei: „Sfântul Împărat Constantin, model pentru conducătorii lumii” – 21 mai 2020
Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, la Mănăstirea Dobric, Protopopiatul Beclean,...
Mesajul de condoleanțe al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, la trecerea la Domnul a Arhiepiscopului Pimen
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a transmis un mesaj de condoleanțe Arhiepiscopiei îndoliate a Sucevei și Rădăuților, miercuri, 20 mai 2020, în contextul plecării la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte...