Purtarea de grijă a Maicii Domnului | Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

Purtarea de grijă a Maicii Domnului | Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

„Gheronda, spuneți-ne ceva despre cum ne ocrotește Maica Domnului. Să vă povestesc o întâmplare care s-a petrecut în Rusia. Două mănăstiri vecine dintr-o regiune a Rusiei erau despărțite de o linie de cale ferată. Odată, la hramul uneia dintre mănăstiri au venit și...

Taina Pocăinței

Taina Pocăinței

Întreaga viața a creștinului, întreaga viață a omului pe pământ trebuie să fie marcată de această lucrare a pocăinței, care trebuie să îl călăuzească în viața pământească până când va pleca din această lume. În cadrul emisiunii „Universul liturgic al ortodoxiei”, vom...

Folosul Sfintei Împărtășanii

Folosul Sfintei Împărtășanii

„Sfântul și Preacuratul Trup al Domnului nostru Iisus Hristos, când este bineprimit și cu vrednicie, celor ce se luptă le este armă, iar celor ce se îndepărtează de Dumnezeu, le este întoarcere; pe cei bolnavi îi întărește, pe cei sănătoși îi bucură, bolile le...

Iertare și vindecare ființială

Iertare și vindecare ființială

Ne aflam în a doua duminică Sfântului și Marelui Post al Paștilor, iar pericopa evanghelică rânduită a se citi la Dumnezeiasca Liturghie din această duminică, preluată din Evanghelia de la Matei primele 12 versete din capitolul al doilea, cu vindecarea slăbănogului pe...

Johann Wolfgang von Goethe (28 august 1749 – 22 martie 1832)

Johann Wolfgang von Goethe (28 august 1749 – 22 martie 1832)

Johann Wolfgang von Goethe vine pe lume într-o familie înstărită, la data de 28 august 1749, în orașul Frankfurt am Main din Germania, fiind fiul unui înalt funcționar din acele timpuri. Povestea copilăriei lui Goethe nu este însă una fericită întrucât toți frații...

Iuri Alexeevici Gagarin (9 martie 1934 – 27 martie 1968)

Iuri Alexeevici Gagarin (9 martie 1934 – 27 martie 1968)

Iuri Alexeevici Gagarin s-a născut la data de 9 martie 1934 într-o familie cu patru copii, în actuala regiune Smolensk din Rusia. Părinții săi, atât mama, cât și tata, lucrau în domeniul agriculturii, iar cât timp aceștia erau plecați, de creșterea celor mici se ocupa...

Calea tămăduirii – de la suflet la trup

Calea tămăduirii – de la suflet la trup

Introducere Vindecarea frigurilor soacrei lui Petru a fost urmată de o adevărată serie de tămăduiri. În Betsaida se răspândise vestea că un mare tămăduitor a poposit în satul lor. Ca atare, toată lumea s-a bulucit la ușa pescarului devenit apostol. Unii voiau să-L...

Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven s-a născut în anul 1770 în Bonn, Germania, însă despre data exactă nu se știu prea multe lucruri. Cele mai multe surse consideră însă că aceasta ar fi cel mai probabil ziua de 16 decembrie. Despre Beethoven putem afirma că poate fi cu ușurință, în...

Introducere în Epistola către Romani

Introducere în Epistola către Romani

Cu ediția aceasta începem analiza Epistolei către Romani. Vom vorbi despre componența și întemeierea Bisericii din Roma: Cine a întemeiat-o și când? Apoi, un capitol preliminar îl vom dedica împrejurărilor în care a fost scrisă această epistolă și cu ce scop. În...

Vechi biserici de lemn călătoare din județul Cluj

Vechi biserici de lemn călătoare din județul Cluj

Fascinanta poveste a unor biserici de lemn, monument istoric, care au călătorit cu multe popasuri până în locul unde se găsesc în prezent stârnește interes celor pasionați de aceste valori de patrimoniu. Fenomenul mutării unor biserici de lemn vechi dintr-un sat în...

Scriitoarea ANA BLANDIANA

Scriitoarea ANA BLANDIANA

Otilia Valeria Coman, cunoscută drept Ana Blandiana, vine pe lume de praznicul Buneivestiri, în anul 1942, la Timișoara, în familia preotului ortodox Gheorghe Coman. În anul 1944, după ce Ardealul de Nord a fost retrocedat,familia scriitoarei este nevoită să se mute...

Emisiuni recente