Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Părintele Gheorghe Calciu își amintește din vremea în care era deținut în temnițele comuniste: „În dimineaţa aceea de Paşti mă rugam lui Dumnezeu să nu vină gardianul acesta (să nu fie de rând în acea zi, căci era cumplit). El până nu bătea trei-patru inşi, aşa ca să...

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Când Gheronda Iosif a ajuns să aibă el însuși obște, le spunea părinților spre folos duhovnicesc, următorul lucru: „La prima mea mănăstire, munceam cel puțin 16 ore pe zi. Și cu toate acestea, am citit cu atenție tot Vechiul Testament de 3 ori. Am citit cele 14...

Cinstirea Sfinților. Sfânta Parascheva de la Iași

Cinstirea Sfinților. Sfânta Parascheva de la Iași

Istoria moaștelor Sfintei începe în jurul anului 1235, când au fost strămutate din satul natal Epivat la Târnovo. În această ediție a emisiunii Evanghelie și Liturghie vom medita asupra acestui parcurs al moaștelor Sfintei Parascheva și, mai ales, asupra a ceea ce...

Cine este Iisus? (Ep 1)

Cine este Iisus? (Ep 1)

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 2)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 2)

Dacă în plan fizic se întâmplă că uneori se naște un copil cu ochii de culoarea nu a părinților, ci a unuia dintre bunici, în plan duhovnicesc se poate ca nepoata să aibă evlavia bunicii, de care mama era străină. Copilul poate avea o anume abilitate a unui bunic, pe...

Tămâia în cultul ortodox

Tămâia în cultul ortodox

Fumul de tămâie este întotdeuna expresia unei teofanii, adică a unei arătări sau descoperiri a lui Dumnezeu. Aplicată la etica vieții creștine, înțelegem că toate acțiunile noastre sunt acte sinergetice sau împreună-lucrare. Viața aceasta nu trebuie parcursă de unul...

Părintele Petroniu Tănase

Părintele Petroniu Tănase

Părintele Petroniu Tănase face parte din galeria marilor duhovnici români ai veacului al XX - lea, ocupând între aceștia un loc cu totul aparte. Dânsul aparține unei generații extrem de viguroase de monahi români. După şapte ani de vieţuire la Schitul Românesc...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 1)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 1)

Fericiți copiii care au avut cu adevărat bunici! Copilul nu are nevoie doar de părinți, ci și de bunici. Odată Sfântul Paisie Aghioritul a vizitat comunitatea ortodoxă greacă din Australia. Printre alții, a stat de vorbă cu o familie. „Părinte, îmi spune soţul, pe...

Importanța vieții liturgice

Importanța vieții liturgice

Participarea la slujbele Bisericii și primirea cu regularitate a Sfintelor Taine, a Sfintei Împărtășanii în primul rând, sunt folositoare nu numai pentru viața duhovnicească a creștinului care viețuiește în lume, ci și pentru cea a monahilor din mănăstire....

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci este cel mai frecvent act liturgic creștin, atât în ceea ce privește cultul divin public, cât și cel particular. Toți creștinii botezați, clerici și mireni, au dreptul și datoria de a se însemna cu semnul Crucii. De asemenea, trebuie menționat și...

Emisiuni recente