Ev. Ioan 1, 43-51 Chemarea lui Filip și a lui Natanael „A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela...
Expunerea la soare în sezonul estival
Cu toții știm câtă nevoie avem de vitamina D, pe care o putem obține prin expunerea la soare. Totuși, spre deosebire de alte perioade, astăzi, trebuie să ținem cont de câteva sfaturi, pentru a nu face mai mult rău decât bine. În sensul acesta, stăm de vorbă cu...
Categoria Psalmilor Didactico-Sapiențiali – Psalmul 118 (119)
Legea Domnului (Tora) este unul dintre subiectele centrale ale Psaltirii, în special al psalmului acesta. Psalmistul descrie, în cadrul acestei ode sapiențiale, două căi (cea a nelegiuiților și cea a drepților). În cazul categoriei din urmă cugetarea la Legea Domnului...
Omilia Sfântului Grigorie Palama, la Praznicul Sfinților Petru și Pavel – Cununa Apostolilor
„Pomenirea fiecăruia dintre sfinţi, în ziua de sărbătoare rânduită, este un prilej de mare bucurie, comună poporului şi cetăţii, supuşilor şi dregătorilor, fiind aducătoare de mare folos duhovnicesc. Căci, precum spune înţeleptul Solomon, „pomenirea cuviosului cu...
„Micul Prinț”, Antoine de Saint-Exupéry – călătorie înlăuntrul inimii II
Vă propunem lectura Micului Prinţ la ceas de dublă aniversare: a autorului și a personajului. Ne aflăm în preajma aniversării lui Antoine de Saint-Exupéry, scriitor, ziarist și pilot francez, care s-a născut la Lyon, la 29 iunie 1900. Iar în acest an se împlinesc 80...
Taina preoției. Ce ne spune textul biblic? P4
Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.22.
Împreună-lămuriri pe cale
Înregistrarea ediției din 27 iunie 2023 a emisiunii „Împreună-lămuriri pe cale”, în cadrul căreia Părintele Grigorie Foltiș, împreună cu Părintele Ciprian Negreanu, duhovnicul studenților din cadrul ASCOR Cluj-Napoca încearcă să deslușească înțelesuri ale unor cuvinte...
Elogiu senectuții – Insomnia la vârstnici – calitatea somnului dictează calitatea vieții
Nu vă „îngrijiți” sau nu vă „îngrijorați”? | Duminica a 3-a după Rusalii
Ev. Matei 6, 22-33; Despre grijile vieții „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât...
Despre poftă
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, în prima sa Epistolă, în capitolul 2, versetul 16, notează lucrul următor: tot ce este în lume, adică pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții nu sunt de la Tatăl. În cadrul emisiunii de astăzi vom vorbi despre poftă. După...
Despre amigdalite, în sezonul estival
Adeseori am auzit expresii precum: „Nu bea suc rece!”, „O să te doară gâtul dacă bei apă de la frigider!”, „Nu mai mânca înghețată, pentru că te va durea gâtul!” etc. Cu toate acestea, mai ales vara, pe căldură, tuturor ne place să de răcorim cu o băutură rece, o...
Diaspora, oglinda spartă a generației noastre
Să vorbim despre diaspora românească. Ne mândrim deseori cu mulți dintre românii care s-au realizat în străinătate, dar trebuie să ne și pună pe gânduri situația. Un număr foarte mare dintre concetățenii nostri care și-a pierdut răbdarea, nu au mai putut și n-au mai...
Categoria Psalmilor Didactico-Sapiențiali – Psalmul 118 (119)
Legea Domnului (Tora) este unul dintre subiectele centrale ale Psaltirii, în special al psalmului acesta. Psalmistul descrie, în cadrul acestei ode sapiențiale, două căi (cea a nelegiuiților și cea a drepților). În cazul categoriei din urmă cugetarea la Legea Domnului...