Deseori vine și revine tema „binefacătorilor“ care ne salvează. De ce a ajuns România pe mâna „salvatorilor“? Cât de pierduți suntem, de fapt? La aproape 3 decenii și jumătate de la evenimentele din 1989, vorbim în continuare despre rezistența unor metehne. Dacă în...
RADU PREDA ȘI RAMONA MOCIAN
DOXA
INTELIGENȚA CREDINȚEI
Ce este populismul?
Ce este populismul, dincolo de cuvântul propriu-zis? Părintele Prof. Radu Preda spune că „este varianta entuziastă a neputinței de a înțelege istoria, mai ales momentele ei de schimbare adâncă. Deși la prima vedere cu un sens pozitiv, dincolo de asta, populismul este...
„De ce pictăm și cântăm în biserică? Dar mai ales, cum?” | Radu Preda
Se știe că Biserica Ortodoxă Română are o adevărată comoară în ceea ce privește esteticul și cântul liturgic. Căci unde, dacă nu la noi, găsim reprezentări arhitecturale și iconografice unice și expresii ale vocilor bisericești de neegalat. Uneori, în acest universul...
„A posti astăzi, înseamnă a fi mai liber mâine.” | Radu Preda
Ce spune tânărului de azi dar și celor mai puțin „duși la biserică”, sintagma „Postul Mare”? Este general recunoscut că generația recentă se confruntă cu o mare problemă, reală sau închipuita: discriminarea. Prin urmare, este greu pentru tinerii de azi obișnuiți cu...
Dominația ignoranței?
Umanitatea se confruntă nu doar cu avantajele internetului, dar și cu spațiul în care invazia neștiutorilor capătă proporții în ciuda acestor evidențe pe o plajă foarte mare de subiecte. Ne aflăm în plin avânt al tehnologiei, al rețelelor de socializare în special,...
Demografia – o mare problemă a României
În martie 2017, ÎPS Părinte Andrei-Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului declara, la „Marșul pentru viață”, că România nu s-ar prăbuși demografic „dacă toate tinerele familii ar avea măcar câte trei copii:...
Frica de război
Privind în jur, e limpede că trăim vremuri încolțite de umbrele conflictelor armate. De aici și frica de război, pe care-l asociem cu moartea. De aceea, l-am invitat pe părintele prof. Radu Preda, să privim problema în față și ne întrebăm: sunt justificate aceste...
Societatea românească și religia
Așa cum autorul cărții „Între două lumi. Monahismul ortodox și modernitatea”, Mirel Bănică, constată că, în viața cotidiană, ne raportăm în credința noastră mai ales la instituții și oameni cât se poate de reali, tot așa trebuie să fim conștienți că de aici decurg...
Ecouri Doxa – IPS Părinte Mitropolit Andrei la ceas aniversar
După anul 1989, din noua generație de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române a făcut parte și IPS Părinte Mitropolit Andrei, care de-a lungul păstoririi sale a dovedit a avea „o harismă deosebită a elecțiunii, a punerii oamenilor potriviți la locurile potrivite, a...
„Cultura este învelișul mare al cultului.”
Ce este cultura națională, cum poate fi menținută, cum o transmitem și cum poate supraviețui, cum o salvăm? Vorbim suficient despre cultura noastră? Dar mai ales ne comportăm și ne asumăm rolul pe care-l avem în comunitate, potrivit culturii pe care ne place să spunem...
Cum să avem un an DOXA?
Într-un moment al începutului de an 2024, alături de părintele profesor Radul Preda, am încercat să creionăm câteva repere pentru un an bun, dacă se poate mai bun decât precedentul. Și, cum e firesc de-altfel, prima și cea mai importantă condiție, dincolo de orice...
2023 – retrospectivă Doxa
Dacă ne referim la partea exterioară, politică-socială, putem afirma faptul că anul 2023 a fost unul complex, cu războaie (provocatoare de temperaturi umane diverse, diferite, în funcție de momentele producerii lor dar și în strânsă legătură cu interesele), un an al...
Basarabia, mon amour!
În împrejurările triste ale Războiul din Ucraina, era doar o chestiune de timp reluarea problemei coexistării pe aceeași scenă bisericească din Moldova (sau Basarabia cum ne place mult unora să o numim) a Mitropoliei Republicii Moldova, pe de o parte, mitropolie...
Sărăcia nu te mântuie, dar nici bogăția nu ajută
Unul din mottoul tuturor timpurilor, nu doar a vremurilor în care trăim, este strâns legat de verbul ”a avea”. Om bogat și om sărac, au trăit și-au murit de-a lungul istoriei, fiecare sperând poate că belșugul materialul sau, din contră, lipsa lui, va avea...
Prietenia cu Sfinții sau pelerinajele la Sfintele Moaște
Subiectul pe care vi-l propun astăzi împreună cu Radu Preda, este unul ce determină, aș putea spune chiar provoacă mereu și mereu dezbateri, unele serioase, altele frizând batjocura. Pentru tânărul de azi, mai puțin așadar pentru cei care îmbătrânesc în convingerile...
„Mândria de a fi român”
„Să iubim ceea ce este de iubit, să respectăm ceea ce este de respectat, să conservăm ce trebuie conservat și să nu lăsam ca nefirescul să se comporte ca un firesc. Altfel spus, să avem mereu la noi discernământul obligatoriu în cântărirea mândriei de a fi...
Problema inegalității sociale
Inegalitatea socială este problema numărul 1 a României de azi. Dacă în anii de după 1989 puteam da vina pe situația dezastruoasă lăsata de economia planificată a perioadei comuniste, la ora actuală situația se prezintă cu totul altfel. Avem o creștere economică...
Bătrânii sau despre tinerețea umanității
Cred că în fiecare familie există persoane vulnerabile, iar aici mă refer în speță la bătrâni, care au la fel de multă nevoie de atenție, de mângâiere sufletească și de ajutor efectiv, ca oricare vârstnic din țările cu politici extrem de aplecate asupra problemelor...
„Rușinea de Cruce”. Religia în spațiul public
Pentru o societate aparent monolitică din punct de vedere religios, precum România, chestiunea locului și rolului religiei în spațiul public pare frecvent drept inoportună sau ascunzând de fapt o acuză, un atac. Or, nu este mereu așa. Mai mult: tocmai în astfel de...
Nașterea Maicii Domnului
Reprezintă nu doar exemplul acceptării smerite, în deplină încredințare sufletească, a voii Domnului, ci și acela al gestionării ulterioare a minunii pe care și care prin tine s-a petrecut. Or, Maica Domnului este mereu discretă, cu un pas înapoi, fără să dea din...
Mai multe
Apostol Fapte 6, 1-7 – Alegerea celor șapte diaconi
Pericopa aceasta apostolică ne vorbește despre creșterea numărului credincioșilor din Biserica Ierusalimului, fapt ce duce la apariția unor nefericite conflicte între membrii ei. Văduvele creștine care proveneau dintre mediile păgâne, erau trecute cu vederea la...
Omul – între bine și rău
În cadrul emisiunii de astăzi vom vorbi despre bine și rău. Omul este luptat prin diferite ispite, ispitele de-a stânga, așa cum le numesc Sfinții Părinți: de poftele cele rele și, implicit, de diavol. În cartea Vechiului Testament găsim scris că Dumnezeu, la un...
Viața și activitatea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan
Tocmai pentru faptul că ne aflăm în perioada pascală când, la Sfânta Liturghie, se citește cu preponderență din Sfânta Evanghelie după Ioan, am găsit potrivit să vin în fața dumneavoastră cu câteva însemnări din viața, activitatea și scrierile acestui...
Lucrarea (înfăptuirea) tămăduirii prin iubire – Procesul tămăduirii omului sau dobândirea sănătății în Hristos
„După cum odihnește virtutea sufletul așa îl chinuiește patima.” (Ava Dorotei) Am detaliat, în emisiunea precedentă, în cadrul discuțiilor noastre legate de Lucrarea (sau înfăptuirea) tămăduirii prin iubire, aspecte privind Procesul tămăduirii omului sau...