Postul cu apă | Radu Preda

Postul cu apă | Radu Preda

Dragi prieteni, pornind de la rolul tămăduitor al creștinismului, fiecare după puteri, ținem post și ne rugăm. În acest context, nu o dată, am privit spre postul cu apă de 40 de zile cu reticență, chiar cu o oarecare temere că este ceva exagerat și poate chiar...

Postul cu apă | Radu Preda

Postul cu apă | Radu Preda

Dragi prieteni, pornind de la rolul tămăduitor al creștinismului, fiecare după puteri, ținem post și ne rugăm. În acest context, nu o dată, am privit spre postul cu apă de 40 de zile cu reticență, chiar cu o oarecare temere că este ceva exagerat și poate chiar...

Salvatorii României | Radu Preda

Salvatorii României | Radu Preda

Deseori vine și revine tema „binefacătorilor“ care ne salvează. De ce a ajuns România pe mâna „salvatorilor“? Cât de pierduți suntem, de fapt? La aproape 3 decenii și jumătate de la evenimentele din 1989, vorbim în continuare despre rezistența unor metehne. Dacă în...

Basarabia, mon amour!

Basarabia, mon amour!

În împrejurările triste ale Războiul din Ucraina, era doar o chestiune de timp reluarea problemei coexistării pe aceeași scenă bisericească din Moldova (sau Basarabia cum ne place mult unora să o numim) a Mitropoliei Republicii Moldova, pe de o parte, mitropolie...

Sărăcia nu te mântuie, dar nici bogăția nu ajută

Sărăcia nu te mântuie, dar nici bogăția nu ajută

Unul din mottoul tuturor timpurilor, nu doar a vremurilor în care trăim, este strâns legat de verbul ”a avea”. Om bogat și om sărac, au trăit și-au murit de-a lungul istoriei, fiecare sperând poate că belșugul materialul sau, din contră, lipsa lui, va avea...

Prietenia cu Sfinții sau pelerinajele la Sfintele Moaște

Prietenia cu Sfinții sau pelerinajele la Sfintele Moaște

Subiectul pe care vi-l propun astăzi împreună cu Radu Preda, este unul ce determină, aș putea spune chiar provoacă mereu și mereu dezbateri, unele serioase, altele frizând batjocura. Pentru tânărul de azi, mai puțin așadar pentru cei care îmbătrânesc în convingerile...

„Mândria de a fi român”

„Mândria de a fi român”

„Să iubim ceea ce este de iubit, să respectăm ceea ce este de respectat, să conservăm ce trebuie conservat și să nu lăsam ca nefirescul să se comporte ca un firesc. Altfel spus, să avem mereu la noi discernământul obligatoriu în cântărirea mândriei de a fi...

Problema inegalității sociale

Problema inegalității sociale

Inegalitatea socială este problema numărul 1 a României de azi. Dacă în anii de după 1989 puteam da vina pe situația dezastruoasă lăsata de economia planificată a perioadei comuniste, la ora actuală situația se prezintă cu totul altfel. Avem o creștere economică...

Bătrânii sau despre tinerețea umanității

Bătrânii sau despre tinerețea umanității

Cred că în fiecare familie există persoane vulnerabile, iar aici mă refer în speță la bătrâni, care au la fel de multă nevoie de atenție, de mângâiere sufletească și de ajutor efectiv, ca oricare vârstnic din țările cu politici extrem de aplecate asupra problemelor...

„Rușinea de Cruce”. Religia în spațiul public

„Rușinea de Cruce”. Religia în spațiul public

Pentru o societate aparent monolitică din punct de vedere religios, precum România, chestiunea locului și rolului religiei în spațiul public pare frecvent drept inoportună sau ascunzând de fapt o acuză, un atac. Or, nu este mereu așa. Mai mult: tocmai în astfel de...

Nașterea Maicii Domnului

Nașterea Maicii Domnului

Reprezintă nu doar exemplul acceptării smerite, în deplină încredințare sufletească, a voii Domnului, ci și acela al gestionării ulterioare a minunii pe care și care prin tine s-a petrecut. Or, Maica Domnului este mereu discretă, cu un pas înapoi, fără să dea din...

Servicii și deservicii sociale

Servicii și deservicii sociale

Găsirea unei soluţii ar începe cu lămurirea termenilor. Ce înseamnă aşadar practicarea unei politici asistenţialiste? Foarte pe scurt, prin raportul de asistenţă dintre stat şi cetăţean se instaurează un flux de servicii cu sens unic: cineva doar oferă (statul), iar...

Emisiuni recente