Concert de colinde în Parohia Vermeș

Concert de colinde în Parohia Vermeș

Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Vermeș, Protopopiatul Beclean, a organizat duminică, 8 decembrie, un concert de colinde. Evenimentul a debutat cu Taina Sfântului Maslu, săvârșită în sobor de preoți, după care Pr. Ioan Creța, de la Parohia...

Întâlnire duhovnicească, în parohia clujeană Vâlcele

Întâlnire duhovnicească, în parohia clujeană Vâlcele

Duminică, 22 noiembrie 2015, credincioșii parohiei Vâlcele au participat la un eveniment duhovnicesc aparte. Începand cu ora 17:00 a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, soborul de preoți fiind condus de părintele protopop Dan Hognogi. Cuvântul de învățătură a avut...

Sfeștania casei parohiale din Giula

Sfeștania casei parohiale din Giula

Joi, 19 noiembrie 2015, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a binecuvântat casa parohială din localitatea Giula, Protopopiatul Cluj I. Casei parohiale traditionale, construită  în 1910,  s-au adus numeroase lucrări de reparație ce au presupus...

Părintele Damaschin Grigoriatul de la Sfântul Munte Athos, la Dej

Părintele Damaschin Grigoriatul de la Sfântul Munte Athos, la Dej

Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi din Dej a organizat luni, 16 noiembrie, la Sala Mare a Primăriei Muncipiului Dej, o conferinţă care l-a avut ca invitat pe părintele Damaschin Grigoriatul de la Muntele Athos. Părintele Damaschin le-a împărtăşit celor prezenţi...

Campionat de volei între echipele parohiale

Campionat de volei între echipele parohiale

În sala de sport „Vasile Geleriu”, din Parcul Universitar „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, a avut loc cea de-a treia ediție a Campionatului amical de volei pentru echipele parohiale de tineret, eveniment organizat de Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj. După...

Tabără de pregătire a tinerilor volutari, la Sângeorz-Băi

Tabără de pregătire a tinerilor volutari, la Sângeorz-Băi

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși „Sfinții Martiri Năsăudeni” a organizat în perioada 5 - 8 noiembrie 2015, la Sângeorz-Băi, o tabără de pregătire a tinerilor voluntari intitulată „Cu voluntariatul în tabere nu-i de joacă! Fii pregătit!”. Pe perioada celor 4 zile...

Emisiuni recente