Vineri, 2 februarie 2024, de sărbătoarea închinată Întâmpinării Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Moisei, județul Maramureș, cu ocazia hramului de iarnă al...
Praznicul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Strâmba, Sălaj
Joi, 15 august 2019, cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Strâmba, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte...
Târnosirea bisericii din Decebal, Protopopiatul Satu Mare
Duminică, 28 iulie 2019, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a târnosit biserica din Parohia Decebal, Protopopiatul Satu Mare, a oficiat Sfânta Liturghie...
Liturghie Arhierească în Parohia Cehu Silvaniei
Duminică, 28 iulie 2019, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cehu Silvaniei, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și Preacucernicul Părinte...
Târnosirea bisericii din Plopiş, satul de naştere al Înaltpreasfinţitului Justinian Arhiepiscopul
Duminică, 21 iulie 2019, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a târnosit biserica nouă din Plopiş, satul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură, în...
Inaugurarea Centrului pentru Bătrâni din localitatea Babţa, Protopopiatul Carei
Luni, 22 iulie 2019, când Biserica Ortodoxă pomeneşte pe Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de...
Sfinţire de capelă şi Sfânta Liturghie în Parohia Unguraş, Protopopiatul Baia Mare
Duminică, 14 iulie 2019, duminica a IV-a după Sfintele Rusalii, când se citeşte Evanghelia despre vindecarea slugii sutaşului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat, cu începere de la ora 9,30, în Parohia Unguraş, Protopopiatul...
Târnosirea bisericii din Brebeni, Protopopiatul Lăpuş
Duminică, 7 iulie 2019, a treia după Sfintele Rusalii, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în Parohia Brebeni din Protopopiatul Lăpuş, unde a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi...
Târnosirea bisericii din filia Aliza, Parohia Terebeşti, Prot. Carei
Duminică, 7 iulie 2019, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a târnosit biserica cu hramul "Duminica Sfinților Români" din localitatea Aliza, filie a...
Hramul bisericii din Săliştea de Sus, Maramureș
Sâmbătă, 29 iunie 2019, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Altarul de Vară al Parohiei "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din oraşul Săliştea de...
Hramul Mănăstirii maramureșene Scărişoara Nouă
Luni, 24 iunie 2019, de Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat Sfânta Liturghie de hram pe altarul de vară de la cea mai...