În Duminica a treia din Postul Mare, a Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe din Rebra, județul Bistrița-Năsăud....
Mitropolitul Clujului, în mijlocul credincioșilor parohiei năsăudene Rebra
În Duminica a treia din Postul Mare, a Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe din Rebra, județul Bistrița-Năsăud....
Un nou preot paroh, pentru credincioșii din Șomcutul Mic
În duminica a treia din Postul Mare, a Sfintei Cruci, credincioșii parohiei Șomcutul Mic au participat la un moment duhovnicesc în biserica parohială. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte arhim. Dumitru Cobzaru,...
N. Steinhardt – 30 de ani de postumitate
Sâmbătă, 30 martie 2019, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat, la Mănăstirea Rohia, la manifestările prilejuite de comemorarea a trei decenii de la trecerea la Domnul a Părintelui Nicolae Steinhardt, monah în obştea acestei...
Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rohia
Duminică, 31 martie 2019, a Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de vară a Mănăstirii Rohia, înconjurat de soborul mănăstirii şi câţiva preoţi invitaţi. În timpul Sfintei Liturghii a...
Cerc pastoral-misionar în Parohia Suplai, Protopopiatul Năsăud
Evenimentul a debutat la ora 17.00 cu slujba de sfinţire a celor două troiţe de lemn amplasate în curtea bisericii parohiale, un moment deosebit de important în viaţa comunităţii la care au participat numeroşi credincioşi de la poalele Ţibleşului. În cuvântul rostit...
Părintele Mitropolit Andrei a pus piatra de temelie pentru noua biserică din localitatea clujeană Sub Coastă
Sâmbătă, 30 martie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea clujeană Sub Coastă, prilej cu care a pus piatra de...
Taina Sfântului Maslu, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”
Vineri, 29 martie 2019, la Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, au continuat serile duhovnicești din Postul Sfintelor Paști organizate împreună cu cele trei parohii vecine. De această dată,...
Peste 1000 de persoane implicate în campania bistrițeană „Întinde mâna pentru o cauză bună”
Peste 100 de cadre didactice și apoximativ 1000 de elevi din școlile județului Bistrița-Năsăud au venit în sprijinul proiectelor desfășurate de Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud, prin participarea activă la campania intitulată Întinde mâna pentru...
Chipul pocăinţei, ca dar al lui Dumnezeu – Pr. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Holbea – A patra seară duhovnicească A.S.C.O.R. Cluj
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) organizează în perioada Postului Mare serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai...
Întâlnirea reprezentanților departamentelor de tineret din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului
Vineri, 29 martie 2019, de la ora 10.00, în sala „Nicolae Ivan” a Centrului eparhial din Cluj-Napoca, a avut loc întâlnirea consultativă a reprezentanților departamentelor de tineret din cadrul celor trei eparhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului....
Teologi doctoranzi clujeni, la Conferința internațională din Kiev
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitulul Clujului, Maramureșului și Sălajului, doi studenți doctoranzi ai Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din...
Agenda ierarhilor din Mitropolia Clujului, la duminica a III-a din Postul Mare
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului va oficia Sfânta Liturghie în Parohia Rebra, Protopopiatul Năsăud. Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului...