„Și totuși Dumnezeu este iubire”, este replica tinerei Etty Hillesum, rostită într-un timp extrem de intens, în focul suferinței din lagărul de la Auschwitz. Credința este o aventură care se verifică și se validează mai ales la poalele Crucii. După un moment în care...
Faustina Kowalska – „secretarul” milei dumnezeiești | Preasfințitul Benedict Bistrițeanul
În jurnalul său spiritual Faustina Kowalska scria lucrul următor: „Iisuse al meu, fiecare dintre sfinți reflectă una dintre virtuțile Tale; eu îmi doresc să oglindesc inima Ta plină de milă. Îmi doresc să o laud. Fă ca inima Ta, Iisuse, să se imprime în inima și în...
PS Benedict Bistrițeanul: „Fața Ta, Doamne, căutăm” | Schimbarea la Față a Domnului
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit la Mănăstirea „Schimbarea la Față a Domnului” - Petreștii de Sus, cu prilejul hramului, 6...
PS Benedict Bistrițeanul: „Cel mai fericit om este acela care L-a văzut pe Dumnezeu”
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit sâmbătă, 5 august 2023, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Fecioara Maria – Împărăteasa Cerească | Preasfințitul Benedict Bistrițeanul
În cartea Apocalipsei, în capitolul 12, Sfântul Ioan Evanghelistul vorbește despre „o femeie înveșmântată cu soarele și luna sub picioarele ei și pe cap cunună din douăsprezece stele” (12,1). Tradiția patristică a Bisericii identifică această „femeie” (Ioan 2, 4;...
Sfântul Ioan Iacob de la Neamț și sensibilitatea duhovnicească
Sfântul Porfirie Casocalivitul obișnuia să sublinieze o condiție importantă pentru a fi sau a deveni ortodox – a avea sufletul poetic. Acest lucru înseamnă a participa la taina creației și a-L vedea în ea pe Dumnezeu ca într-o oglindă. Înseamnă a participa la bucuria...
PS Benedict Bistrițeanul: „La început de pelerinaj”
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit marți, 1 august 2023, la Mănăstirea Nicula.
Părintele Nicolae Steinhardt și noblețea crucii
În viziunea Părintelui Nicolae Steinhardt, crucea și taina care se trăiește și se descoperă în ea reprezintă semnul distinctiv al creștinismului, „puterea” care îl face să existe față în față cu „nebunia” pe care o presupune pentru cei din afară, necredincioși sau...
Nevoia de previzibilitate
Pe lângă componenta surprinzătoare, imprevizibilă a vieții, un loc extrem de important îl ocupă previzibilitatea sau predictibilitatea, în sensul nevoii de a ne organiza viața și de a o așeza pe un anumit itinerariu, care presupune un țel bine stabilit și la fel de...
Elisabeta Rizea și sufletul românesc
„Au venit, maică, nenorociții ăștia de comuniști la putere și ne-au luat tot: păru’ din cap, pământu’, căruța. Un singur lucru nu ne-au putut lua: sufletu’!” Sunt cuvintele Elisabetei Rizea, țăranca simplă, dar curajoasă din Nucșoara, județul Argeș, simbol al...
Nevoia de a ne încredința
Se vorbește mult la timpul prezent despre stres, ca despre o stare la îndemână, experimentabilă aproape la unison, deși sub forme diferite, fără să necesite explicații extinse. Stresul se revelează drept un dușman puternic, foarte aproape de noi, de neînvins, cel mult...
Nevoia de răbdare
După nevoia de osteneală, ca primă lecție pentru tineri, așa cum reiese din maximele Sfântului Isaac, următoarea vizează nevoia de răbdare. Există la tinerețe tendința de a grăbi lucrurile, de a sări peste etape, de a crește rapid, un ritm generat, mai ales, de...
Cu dor am dorit să mănânc acest Paști cu voi
Prăznuind Paștile împreună cu ucenicii Săi, Hristos dă un accent specific momentului: „Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști, înainte de Patima Mea” (Luca 22, 15). Și acest lucru, pentru comuniunea cu ucenicii Săi apropiați, dar, mai ales, pentru lucrarea care...