O parte dintre obiceiurile și tradițiile din județul Cluj vor fi prezentate luni, 11 septembrie 2023, participanților la Conferința internațională „Misiune pentru demnitatea umană - Provocări din interiorul și din afara regiunii Mării Negre”, eveniment care se...
Cei mici așteptați la teatru de păpuși, în curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca
Artiștii Teatrului „Puck” din Cluj-Napoca vor prezenta la finalul acestei săptămâni două spectacole în aer liber, în curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca. Astfel, sâmbătă, 4 iulie, de la ora 11:00, spațiul din curtea Palatul Bánffy va găzdui spectacolul „Szegény...
Zi de sărbătoare la Mănăstirea maramureșeană Bârsana
Biserica Ortodoxă Română a făcut marți, 30 iunie 2020, pomenirea Soborului Sfinţilor 12 Apostoli. Printre puținele lăcaşuri de cult din țară care poartă acest hram se numără și Mănăstirea maramureşeană Bârsana. La sărbătoarea aşezământului monahal au fost prezenţi...
,,O altfel de gură de Rai”, concert de inspirație folclorică pe Cluj Arena
Melomanii sunt așteptați vineri, 3 iulie 2020, începând cu ora 18.00, pe Cluj Arena, la concertul ,,O altfel de gură de Rai”. Este vorba despre o adaptare a conceptului ,,O gură de Rai” al Corului Filarmonicii de Stat ,,Transilvania”, căruia i se alătură acum și...
Violonistul Alexandru Tomescu va concerta în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Cel mai cunoscut violonist român contemporan, pentru care muzica nu are limite, Alexandru Tomescu, va concerta pe 11 iulie 2020, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Concertul, cu invitații gratuite care se pot obține de la organizatori, va avea loc în cadrul...
Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii schitului Stârciu din Episcopia Sălajului
Luni, 29 iunie 2020, cu ocazia sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la schitul Stârciu, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Din sobor au făcut parte și preotul Ionuț...
Episcopul Europei de Nord, prezent în parohia Sânmărghita, Protopopiatul Dej
De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a...
Festival de teatru la Zalău, cu actori renumiți, în curtea unei case
Ediţia din acest an a festivalului de teatru în aer liber, initulat „Curtea artiştilor” va avea loc la Zalău, pe toată durata verii, în curtea casei unui pasionat al genului - tânărul actor Darius Prodan. Manifestarea culturală neconvenţională va debuta pe 1 iulie...
Hramul de vară al mănăstirii sălăjene Bobota, sărbătorit în prezența Preasfințitului Petroniu
Miercuri, 24 iunie 2020, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea mănăstirii sălăjene Bobota a sărbătorit hramul de vară al așezământului monahal. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un...
Danii românești pentru Mănăstirea athonită Dionisiu, cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”
În salba de așezăminte monahale din Muntele Athos se numără și cea a călugărului sau cuviosului Dionisie, cunoscută în timp a Sfântului Dionisie, ce-l are ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Hramul bisericii mari este cel închinat...
Icoana „Maica milelor”, sora celei de la Nicula, dusă spre închinare în parohia clujeană „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul „Maica milelor”, pictată de preotul Luca din Iclod, care se află în Muzeul Mitropoliei Clujului, a fost dusă, cu ocazia hramului, în parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur. Timp de aproape o...
PS Benedict Bistriţeanul, în vizită de lucru în Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1
PS Părinte Benedict Bistriţeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a efectuat, marţi, 23 iunie 2020, o vizită de lucru, în patru parohii arondate Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1. Ierarhul a fost însoţit de protopopul Dan Hognogi,...
Rezultate de excepție la Evaluarea Națională, obținute de elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca
Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au obținut, la Evaluarea Națională, rezultate excepționale, clasând instituția pe locul 8 între școlile publice din județul Cluj.Totodată, în urma notelor obținute de elevi, Seminarul se situează pe locul 11 între...