Călăuzirea duhovnicească în BOA

Călăuzirea duhovnicească în BOA

Despre călăuzirea duhovnicească în BOR - tema despre care vom vorbi în această emisiune. O temă care privește pe toți cei interesați de viața spirituală de mântuire . A cere călăuzirea cuiva este un act de smerenie dar și un gând bun cu privire la creditul pe care îl...

Cuvioasa Gavrilia Papaiani

Cuvioasa Gavrilia Papaiani

În această emisiune o vom evoca pe Cuvioasa Gavrilia Papaiani, o sfântă a vremurilor noastre, canonizată de Patriarhia Ecumenică pe data de 3 octombrie 2023. A trăit în medii culturale diferite, în mai multe țări, dar peste tot a dat mărturie despre Hristos, despre...

Cum să avem un an DOXA?

Cum să avem un an DOXA?

Într-un moment al începutului de an 2024, alături de părintele profesor Radul Preda, am încercat să creionăm câteva repere pentru un an bun, dacă se poate mai bun decât precedentul. Și, cum e firesc de-altfel, prima și cea mai importantă condiție, dincolo de orice...

Logoterapia lui Viktor Frankl și dinamica existențială (2)

Logoterapia lui Viktor Frankl și dinamica existențială (2)

„Cel care are un de ce pentru care să trăiască poate să suporte aproape orice” (Friedrich Nietzsche) Am păstrat același motto fiindcă, în emisiunea trecută, am început o discuție (interesantă spunem noi) legată de Logoterapia lui Viktor Frankl și dinamica...

Taina Botezului. Ce ne spune Biblia? P1

Taina Botezului. Ce ne spune Biblia? P1

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19:00 - 20:22. „Ce mai este Botezul?...Este începutul...

Rugăciunea – aspect fundamental al vieții noastre spirituale

Rugăciunea – aspect fundamental al vieții noastre spirituale

Și în această emisiune tema discuției noastre va fi: „ Rugăciunea - aspect fundamental al vieții noastre spirituale ”. Prin rugăciune păstrăm vie legătura cu Dumnezeu, fie prin faptul că o săvârșim particular, fie că o săvârșim în biserică. Ambele sunt importane și se...

Logoterapia lui Viktor Frankl și dinamica existențială (1)

Logoterapia lui Viktor Frankl și dinamica existențială (1)

„Cel care are un de ce pentru care să trăiască poate să suporte aproape orice” (Friedrich Nietzsche) Am abordat în emisiunile trecute o temă inedită, Psihoterapia de responsabilizare în viziunea Părintelui Filothei Faros sau riscul de a iubi în psihoterapie. În...

Nașterea lui Iisus. Ce ne spune textul Biblic? P3

Nașterea lui Iisus. Ce ne spune textul Biblic? P3

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19:00 - 20:22.

30 de ani de la înființarea ASCOR Cluj

30 de ani de la înființarea ASCOR Cluj

Înregistrarea ediției din 2 ianuarie 2024 a emisiunii „Împreună-lămuriri pe cale”, în cadrul căreia Părintele Grigorie Foltiș, împreună cu Părintele Ciprian Negreanu, duhovnicul studenților din cadrul ASCOR Cluj-Napoca, discută despre începuturile Asociației...

Emisiuni recente