Ev. Matei 25, 31-46 Judecata de Apoi „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre....
Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 50 (51)
Puțini psalmi, ca acesta, au fost atât de des folosiți de sfinții Bisericii noastre –un fapt ce descrie nevoile spirituale ale poporului îndreptat prin pocăință. Psalmul acesta liturgic este paradigma de raportare a tuturor rugăciunilor ce mijlocesc pentru iertarea...
Cinstirea Icoanelor. Ce ne spune textul biblic ? P5
Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.
Ești pregătit să fii cuminte? Gânduri pentru cei ce nu mai sunt copii
„Oamenii cuminți trebuie să-și cerceteze puterea lor și măsura la care a ajuns virtutea sufletului lor, fiindcă trebuie să se pregătească să dea război cu patimile ce le dau năvală potrivit cu puterea din ei, dăruită lor după fire de Dumnezeu. Împotriva ispitirii de...
Întotdeauna, Casa Regală a României și Biserica Ortodoxă Română vor vrea binele poporului român | PAUL ERSILIAN ROȘCA
În data de 15 octombrie 1922, o dată cu încoronarea suveranilor României de la Alba Iulia, Regele Ferdinand și Regina Maria, tânăra țară românească mare își croiau drum către consolidarea statutului de stat național, suveran și independent iar Biserica Ortodoxă Română...
Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 50
Vom aloca două emisiuni tratării acestei perle psalmice, renumitul Psalm 50 – psalmul pocăinței depline. Puțini psalmi, ca acesta, au fost atât de des folosiți de sfinții Bisericii noastre –un fapt ce descrie nevoile spirituale ale poporului îndreptat prin pocăință....
„Teatrul a fost dintotdeauna cea mai complexă dintre arte” | Mihai Mănuțiu – managerul Teatrului Național Lucian Blaga din Cluj-Napoca
Regizor de teatru, scriitor și profesor onorific al Departamentului de Teatru al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, Mihai Mănuțiu este managerul Teatrului Național Lucian Blaga din Cluj-Napoca. Invitat în cadrul emisiunii Dialoguri, domnia sa ne-a vorbit, pe de-o...
Rugăciunea, cea mai proprie îndatorire a Bisericii
Rugăciunea este cea dintâi și cea mai proprie îndatorire a Bisericii creștine. De aceea, încă de la începutul creștinismului, cei care intrau în Biserică, cei care formau trupul mistic al lui Hristos, stăruiau în învățătura Apostolilor, în comuniunea frățească, în...
Cinstirea Icoanelor. Ce ne spune textul biblic ? P4
Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.
„Pentru mine muzica este o parte din viaţă” | Andrei Paștiu
Andrei Paștiu este singurul nevăzător din România care realizează o emisiune radiofonică, la Radio Renașterea. Andrei este de o punctualitate și acuratețe a discursului, precum muzica clasică, pe care o iubește, a studiat-o, iar acum o promovează pe undele radio. Nu...
Rugăciunea la Sfântul Simeon Noul Teolog
Rugăciunea ocupă un loc central în spiritualitatea Cuviosului Someon Noul Teolog. El vorbește adeseori despre rugăciune în mod constant în scrierile sale. Deși nu o face în mod sistematic și teoretic și nu dă nicio metodă științifică a felului în care ar trebui făcută...
Despre sminteală
Numim sminteală influența rea făcută aproapelui prin cuvinte și fapte nelegiuite, prin care aproapele este atras spre păcat. Cu cât cineva este mai învățat și cu un rang mai mare în viața socială sau slujba Bisericii, cu atât păcatul este mai mare pentru că aceluia ce...
Preasfințitul Părinte Vasile în cuvinte de poveste, de poem…
Vă invităm să-l însoțim, întru cuvânt frumos, pe Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, la împlinirea unui an în veșnicia lui Dumnezeu. Rândurile pe care vi le lecturăm se cuprind în adevărate pagini literare, în înțelesul frumuseții cuvântului, sunt însă mărturii...