În Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), 7 ianuarie 2024, zi în care este prăznuit și Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și...
O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele
Vineri, 31 mai 2019, un grup de credincioși ai parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vâlcele, Protopopiatul Cluj I, împreună cu preotul paroh Sorin Buș, s-a deplasat la Centrul de Transfuzie Sangvină Cluj, în vederea donării de sânge. La nivelul...
Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni
Evenimentele au început duminica , o2 iunie 2019, la ora 10 cu Sfânta Liturghie oficiat de Părintele Protopop Dan Hognogi, dupa care a fost sfinţit monumentul eroilor . La slujba de sfinţire au participat și alţi preoţi din parohiile vecine, precum și...
Drumeția îngerașilor
De doi ani, în parohia ”Tuturor Sfinților”, din Mănăștur s-a împământenit obiceiul de a organiza o excursie cu micii truditori de la cercul de pictură – ”Micul Iconar”. Ideea activității îi aparține tânărului preot paroh Horea Petre, care a gândit-o ca pe o...
Mitropolitul Andrei, prezent la întâlnirea cu Papa Francisc
Sanctitatea Sa Papa Francisc s-a întâlnit vineri, 31 mai 2019, cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi membrii Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române. La evenimentul istoric a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,...
Programul slujirii ierarhilor din Mitropolia Clujului, în Duminica a 6-a după Paști
În Duminica a 6-a după Paști, Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va săvârși Sfânta Liturghie și va resfinți biserica Parohiei Căianu Mic, Protopopiatul Beclean....
„Preotul și dascălul, făclii luminoase ale satului românesc. Tradiție și actualitate”, tema celei de-a XII-a ediții a Sesiunii de Comunicări Studențești, la Cluj-Napoca
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, joi, 30 mai 2019, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, s-a desfășurat...
Corala ARMONIA concertează la Gherla
Duminică, 02 iunie 2019, de la ora 18:00, la Cinematograful Pacea din Gherla, va avea loc un concert inedit de muzică folclorică, în interpretare coral instrumentală, susținut de renumitul cor Armonia, din Constanța împreună cu orchestra Muzica Divertis. Evenimentul...
Festivitatea de Absolvire, Promoția 2018-2019, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca
La Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca a avut loc marți, 28 mai 2019, Festivitatea de Absolvire a promoţiei 2018-2019. Cei 73 de elevi din clasele de teologie și filologie, îmbrăcați în ținută de sărbătoare, au trăit bucuria și emoția bilanțului celor patru ani...
„Din suflet pentru satul românesc” – Corala „Armonia” din Constanța a concertat la Cluj-Napoca
Luni seara, 27 mai 2019, de la ora 19:00, în sala „Auditorium Maximum” a Casei Universitarilor din Cluj-Napoca, a avut loc un concert extraordinar de folclor, în interpretarea coral-instrumentală a Corului bărbătesc „Armonia” din Constanța și a Orchestrei „Muzica...
Conferința de primavara a preoților din Protopopiatul Huedin
Conferința preoțească de primăvară din Protopopiatul Huedin a avut loc luni, 27 mai 2019, la sediul protopopiatului, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Ierarhul a fost însoțit de la Centrul eparhial de pr. arhid. Claudiu Grama,...
Cerc preoțesc în parohia Rebra
Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 5-a după Paști în parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în prezența unui...
Sfânta Liturghie Arhierească şi binecuvântarea spaţiului pentru noua bibliotecă românescă din Paris
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, se află în Paris în fruntea unei delegaţii eparhiale alcătuite din: Arhim. Dr. Macarie Motogna - exarhul mănăstirilor, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă - consilier social filantropic și misionar,...