Botezul Domnului (6 ianuarie)

Botezul Domnului (6 ianuarie)

Botezul Domnului (6 ianuarie) marchează primirea botezului lui Ioan de către Hristos, Domnul. Sărbătoarea se mai numește și epifanie sau teofanie întrucât acum Dumnezeu Tatăl și Ioan Botezătorul Îl arată lumii ca Mesia, ca Fiul al lui Dumnezeu. Este o sărbătoare...

Extenuarea omului prin păcat

Extenuarea omului prin păcat

„Sufletul care cunoaște păcatul îl urăște ca pe o fiară atotputuroasă. Dar dacă nu-l cunoaște, îl iubește. Acesta duce apoi în robie pe îndrăgitorul lui, iar nefericitul acela nu-și vede interesul său și nu-l înțelege, ci socoate că se împodobește cu păcatul și se...

Dorința compulsivă de a avea ultimul cuvânt

Dorința compulsivă de a avea ultimul cuvânt

„Cel ce voiește să rămână biruitor într-o convorbire cuvântul său, să știe că suferă de boala diavolului, chiar dacă cuvântul său e adevărat. Și dacă face aceasta într-o convorbire cu cei deopotrivă cu el, va fi tămăduit poate de certarea celor mai mari. Dar dacă face...

Dorești să fii un lider autentic?

Dorești să fii un lider autentic?

„Am văzut întâistătător, lăsându-se, dintr-o smerenie adâncă, sfătuit în unele lucruri de fiii săi. Și am văzut pe altul voind să le arate acelora, din mândrie, neînțeleapta lui înțelepciune și râzând de ei.” (Sfântul Ioan Scărarul, Filocalia 9, p. 388) Sfaturile...

Cum să mă rog?

Cum să mă rog?

„Credința înaripează rugăciunea. Căci fără ea nu se poate zbura la cer”. (Sfântul Ioan Scărarul, Filocalia 9, p. 360) Că e timp de pace, că e vreme de război, omul, creștin sau nu, se află în teatrul de operațiuni. Luptele lui sunt interioare. Gândurile negre năpădesc...

Înșelați de propria imaginație?

Înșelați de propria imaginație?

„Când primești închipuirea vreunei plăceri, păzește-te ca să nu fii răpit îndată de ea, ci, ridicându-te o clipă mai presus de aceasta, adu-ți aminte de moarte și gândește-te că e mai bine să te știi că ai biruit această amăgire a plăcerii.”(Sfântul Antonie cel Mare,...

„A scăpa de moarte este cu neputință”

„A scăpa de moarte este cu neputință”

„A scăpa de moarte este cu neputință. Cunoscând aceasta oamenii înțelepți și deprinși în virtute și în cuget iubitori de Dumnezeu primesc moartea fără suspin, fără frică și fără plâns, aducându-și aminte de neînlăturarea ei și de izbăvirea din relele vieții.” Sfântul...

Nu învățăm pentru a fi invidiați, ci pentru a fi de ajutor!

Nu învățăm pentru a fi invidiați, ci pentru a fi de ajutor!

„Învățătura de vorbe nu folosește la nimic dacă lipsește purtarea sufletului cea plăcută lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este amăgirea și necunoștința de Dumnezeu”. Sf. Antonie cel Mare Modelul românesc de învățământ, că e oraș sau sat, merge pe afirmarea și...

Cine ne vrea proști? (II)

Cine ne vrea proști? (II)

„Cei proști și neiscusiți iau în râs cuvintele și nu vor să le asculte dacă acestea mustră nepriceperea lor, ci vor ca toți să fie întru toate asemenea lor. La fel și cei desfrânați se silesc să arate pe ceilalți toți mai răi decât dânșii, socotind să vâneze pe seama...

Cine ne vrea proști? (I)

Cine ne vrea proști? (I)

„Cei proști și neiscusiți iau în râs cuvintele și nu vor să le asculte dacă acestea mustră nepriceperea lor, ci vor ca toți să fie întru toate asemenea lor. La fel și cei desfrânați se silesc să arate pe ceilalți toți mai răi decât dânșii, socotind să vâneze pe seama...

Ești un om liber?

Ești un om liber?

„Liber este omul care nu slujește patimilor, ci cu înțelepciune și cu înfrânare își stăpânește trupul și se îndestulează plin de mulțumire cu cele dăruite de Dumnezeu, chiar de ar fi foarte puține. Căci mintea iubitoare de Dumnezeu și sufletul, dacă vor cugeta la fel,...

Emisiuni recente