Gestionarea alimentației în sarcină. Între mit și realitate

Gestionarea alimentației în sarcină. Între mit și realitate

Ediția de săptămâna aceasta a dialogului cu pr. dr. Bogdan Chiorean, medic și preot, directorul Centrului de îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie”, din Cluj-Napoca, o dedicăm alimentației, marele dușman al sănătății. Ne concentrăm atenția asupra alimentației în sarcină...

Peste 1000 de credincioși, la resfințirea bisericii din Valea Mare

Peste 1000 de credincioși, la resfințirea bisericii din Valea Mare

În duminica a 5-a după Rusalii, a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a resfințit biserica cu hramul „Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din localitatea Valea Mare,...

Sărbătoarea copiilor, din parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Sărbătoarea copiilor, din parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Duminică, 11 iunie 2017 copiii din parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului” au marcat încheierea programului parohial pentru copii din acest an școlar printr-un spectacol cultural-religios cu titlul „Măicuța Sfântă, Măicuța noastră cea duioasă”. La eveniment,...

Lansare de carte, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Lansare de carte, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Editura Școala Ardeleană organizează lansarea volumelor Căderea în adâncuri și Întrupări ale prof. dr. Dumitru Zdrenghea. Evenimentul cultural va avea loc vineri, de la ora 18:00 la Muzeul Mitropoliei Clujului, din Piața Avram Iancu, nr. 18, în prezența...

„Bucuriile credinței”, la Parohia Sfântul Nicolae din Cluj-Napoca

„Bucuriile credinței”, la Parohia Sfântul Nicolae din Cluj-Napoca

 În Parohia „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca  se desfăşoară în această perioadă un nou proiect catehetic intitulat „Bucuria credinţei”. Proiectul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani şi are loc  în fiecare duminică, în biserica de pe strada...

Campania „Sănătate pentru sate”, la Cluj

Campania „Sănătate pentru sate”, la Cluj

Campania „Sănătate pentru sate” - Cluj-Napoca, organizată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului a debutat luni 12 Iunie cu o primă acțiune din cadrul proiectului "Prevenție și Educație pentru Sănătate" ce a avut loc în localitatea Apahida, la liceul...

Expoziție de icoane pe sticlă de la Mănăstirea Florești, în Italia

Expoziție de icoane pe sticlă de la Mănăstirea Florești, în Italia

Cu binecuvântarea  Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului  și a Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul  Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a avut loc expoziția de icoane pe sticlă intitulată...

Instalarea noului preot slujitor, în Dâmbul Rotund

Instalarea noului preot slujitor, în Dâmbul Rotund

Cu ocazia prăznuirii Rusaliilor, comunitatea parohială ortodoxă din cartierul clujean Dâmbul Rotund și-a primit cel de-al doilea preot. Ca urmare a pensionării preotului Augustin Bora, locul de preot slujitor vacant a fost ocupat prin concurs de părintele Vasile Mihai...

1 Iunie, în Parohia Berchieşu

1 Iunie, în Parohia Berchieşu

În fiecare an, în prima zi de vară, la 1 iunie sărbătorim cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria. Este ziua în care revenim cu toţii la momentele tandre şi plăcute ale copliăriei inocente, alături de generaţia în creştere. Este ziua în care...

Emisiuni recente