Mitropolitul Dosoftei și vremea primelor tipărituri

Mitropolitul Dosoftei și vremea primelor tipărituri

Mitropolitul Dosoftei, primul poet național, autor al primei Psaltiri în versuri, traducător și cărturar de seamă al Bisericii, s-a născut pe 26 octombrie 1624, la Suceava. În cadrul acestei ediții a emisiunii „Viața Bisericii”, împreună cu domnul dr. Mircea Gheorghe...

Târnosirea bisericii Schitului Marca

Târnosirea bisericii Schitului Marca

Marți, 8 septembrie 2020, cu ocazia praznicului Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Schitului Marca, unde a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. După sfințirea lăcașului de...

80 de ani de la Dictatul de la Viena

80 de ani de la Dictatul de la Viena

Pentru lumea întreagă, dar mai ales pentru România, anii “40 au însemnat o lungă perioadă de frământări politice și sociale, care au marcat definitiv existența a milioane de oameni. Pentru istoria României, Dictatul de la Viena, sau al doilea Arbitraj, așa cum mai...

Mitropolitul Andrei a oficiat astăzi Sfânta Liturghie în urbea Clujului

Mitropolitul Andrei a oficiat astăzi Sfânta Liturghie în urbea Clujului

În duminica a 8-a după Rusalii, Părintele Mitropolit Andrei a fost invitat la Parohia „Sfinților Apostoli Petru și Pavel”, din cartierul clujean Mănăștur, parohie păstorită de preotul Dan Cismaș. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte...

Cum să mă închin corect?

Cum să mă închin corect?

Semnul crucii, pe care ni-l facem alăturând degetul mare și pe primele două degete (trei persoane în Dumnezeu) și strângând ultimele două degete în palmă (două naturi în Iisus Hristos), pe care-l facem „invers” decât catolicii (mai întâi umărul drept, apoi cel stâng),...

[foto] Sfânta Elisabeta, mănăstirea din metropola Clujului

[foto] Sfânta Elisabeta, mănăstirea din metropola Clujului

În anul 2011, la inițiativa Înaltpreasfnțitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a fost reînființată Mănăstirea „Sfânta Elisabeta”, ctitorie a vrednicului de pomenire episcop Nicolae Ivan. După deschiderea ei, eveniment petrecut în 1934,...

Mitropolitul Varlaam și influența tipăriturilor sale

Mitropolitul Varlaam și influența tipăriturilor sale

Anul 2019 a fost dedicat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Române Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți...

Activitatea filantropică a mitropolitului Nicolae Bălan

Activitatea filantropică a mitropolitului Nicolae Bălan

Ediția aceasta a emisunii „Viața Bisericii” este dedicată memoriei vrednicului de pomenire mitropolit Nicolae Bălan al Ardelaului. Împreună cu dr. Mircea Gh. Abrudan, de la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca discutăm despre...

Emisiuni recente