Apostolul de astăzi vine să reglementeze problema aşa numitelor „idolotite”, adică consumarea cărnurilor jertite idolilor în cadrul ceremoniilor religioase păgâne, de către creştinii din Corint. Aceste cărnuri erau aduse drept ofrandă zeilor păgâni, şi erau consumate...
Gaslighting sau despre manipularea adevărului
Gaslighting, fenomen ce își are denumirea după o ecranizare a piesei de teatru cu același nume, din 1938, este o formă de abuz psihologic în care victima este deziluzionată, îndoindu-se de propria memorie, percepție și sănătate mintală. Pentru a realiza acest lucru,...
Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 39 (40)
Acest psalm este format din două părți (o rugăciune de mulțumire pentru ajutorul primit – vv. 2-11 și o rugăciune pentru eliberarea dintr-un necaz apăsător – vv. 12-18). Aflându-ne la categoria psalmilor de implorare, pe noi ne interesează doar această a doua...
Sf. Ier. Calinic de la Cernica, continuator al tradiției paisiene
Ediția de față a emisiunii Viața Bisericii, realizată în colaborare cu CS III dr. Mircea Gheorghe Abrudan, de la Institutul de Istorie George Barițiu al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, aduce în discuție profilul biografic, duhovnicesc al Sfântului Ierarh...
„Zilele Artei Bizantine” la Cluj-Napoca | Sorin Albu (AUDIO)
Ediția a 18-a a „Zilelor artei bizantine” se va desfășura la Cluj-Napoca și Alba Iulia în perioada 6-9 octombrie 2022. Evenimentul este organizat de Sorin Albu, cadru didactic la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și coordonatorul grupului de muzică, artă...
Memoria spațiului sacru
Într-o conferință pe care a prezentat-o în 1951, Martin Heidegger spunea: „Muritorii locuiesc în măsura în care salvează pământul. Salvarea nu smulge doar dintr-un pericol. A salva înseamnă propriu-zis, a eliberat ceva întru esența sa proprie. A salva pământul este...
Cinstirea Icoanelor. Ce ne spune textul biblic ? P3
Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.
Care bogat se va mîntui? | Teodor Baconschi
Problema raporturilor dintre bogaţi şi săraci, dintre bogăţie şi sărăcie, este o milenară obsesie dureroasă, generatoare de frustrări, de gesturi nesăbuite, dar şi de acţiuni benefice. Conferinţele "Dilema veche" au abordat anul acesta la Cluj-Napoca tema bogăției și...
La locul potrivit – omul la fel de potrivit | Povestea lui Harap Alb de Ion Creangă
Săptămânile trecute, l-am întrebat pe unul dintre părinții catedralei noastre, cum este mai important să fim în viață, inteligent sau bun la suflet? Evident, mă așteptam la un răspuns care să încline aproape total înspre bunătate, dar fără să stea pe gânduri și cu un...
Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 13)
„Părintele Isidor nu-şi întrerupea niciodată postul: ţinea în permanenţă plăcutul post al abţinerii de la vorba cea multă. De la mâncăruri şi băuturi de soi se abţinea oricum tot timpul, de vreme ce nu avea de nici unele dintre acestea. Căci el nu avea nimic, iar...
Reflecții despre sensul dogmatic al icoanei (lectură din vol. „Teologia Icoanei” – Leonid Uspensky)
„Interesul pentru arta liturgică ortodoxă, pentru icoane în special, este în continuă creștere în Occident. Cărțile, conferințele, articolele, expozițiile și colecțiile sporesc. În mod cert, toate aceste eforturi au meritul de a dezvălui multora existența unui mod de...
Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 37 (38)
Psalmul acesta de lamentație scoate la iveală o deosebită sensibilitate morală. Poate fi vorba de o boală misterioasă și grea, probabil lepră l-a lovit pe protagonistul acestui psalm. Din perspectiva doctrinei vechitestamentare a retribuției, această boală este trăită...
Sfântul Cuv. Gheorghe de la Cernica și Căldărușeni, continuator al tradiției paisiene
Sfântul Cuv. Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2005, a fost ucenic al Sfântului Paisie de la Neamț, căruia i-am dedicat o serie de emisiuni anul acesta. Alături de părintele său duhovnicesc, Sf. Gheorghe rămâne în...