În ziua a patra a Sfântului și Marelui Post al Paștilor, joi, 21 martie 2024, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul și a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte...
Hramul Schitului băimărean „Schimbarea la Faţă a Domnului”
Duminică, 6 august 2023, de praznicul Schimbarea la Faţă a Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie cu prilejul hramului8 la Schitul „Shimbarea la Faţă” din Baia Mare. Acesta este primul aşezământ...
Târnosirea bisericii de lemn a Mănăstirii Voivodeni
Duminică, 6 august 2023, cu ocazia praznicului Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Voivodeni. Ierarhul a oficiat slujba de târnosire a bisericii de lemn cu hramul „Schimbarea la Față...
Îndemnul Episcopului Iustin la început de post: Paraclisul Maicii Domnului zilnic, pricesne, pelerinaje la mănăstiri
La începutul postului Adormirii Maicii Domnului, Episcopul Iustin a transmis un mesaj prin care a oferit o serie de îndemnuri duhovniceşti. Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a îndemnat la recunoşţinţă faţă de Dumnezeu, la oficierea şi participarea la sfintele...
Centenarul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia. Zilele Rohiei – Ediția a XXIV‐a – Programul evenimentelor
PROGRAM LUNI, 31 IULIE 2023 De la ORA 10,00, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, se va desfășura Simpozionul „Un secol de la întemeierea Mănăstirii «Sfânta Ana» Rohia. Monahul Nicolae Steinhardt: 50 de ani de la aflarea Rohiei”. Moderator: Arhim. Macarie Motogna,...
Centenarul Mănăstirii Dragomireşti din Maramureşul Voievodal
Joi, 20 iulie 2023, ziua de prăznuire a Sfântului şi slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul, Mănăstirea Dragomireşti din Maramureşul Voievodal şi-a serbat centenarul şi hramul. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a...
Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare
Duminică, 16 iulie 2023, a şasea după Sfintele Rusalii, a vindecării slăbănogului din Capernaum, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în...
Sfânta Liturghie la biserica Înălţarea Domnului Târgu Lăpuş, la doua decenii de existenţă
Duminică, 9 iulie 2023, a cincea după Sfintele Rusalii, a Vindecării celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a slujit în milocul credincioşilor din Târgu Lăpuş, la biserica „Înălţarea Domnului”,...
Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Cristolțel
Duminică, 9 iulie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cristolțel, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei,...
Hramul bisericii Poliţiei de Frontieră
Duminică, 2 iulie 2023, când Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în Sighetu Marmaţiei, în mijlocul credincioşilor de la biserica Inspectoratului...
Resfințirea bisericii de lemn din Parohia Brebi
Duminică, 2 iulie 2023, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Brebi, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, în biserica de zid cu hramul „Sfântul Vasile cel Mare”, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi....
Trei decenii de la reînvierea Mănăstirii Bârsana
Vineri, 30 iunie 2023, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Soborul Sfinţilor 12 Apostoli, care este hramul celei mai cunoscute mănăstiri din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la reînvierea acestei minuni arhitecturale şi...
Hramul Mănăstirii Scărişoara Nouă. Cinci ani de Arhierie pentru Preasfinţitul Timotei Sătmăreanul
Sâmbătă, 24 iunie 2023, praznicul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut din femeie, a fost hramul Mănăstirii Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei, sărbătoare cunoscută în popor ca Sânzâienile. A slujit, cu această ocazie, o troiţă de Ierarhi,...