Prăznuirea Sfântului Siluan Athonitul

Prăznuirea Sfântului Siluan Athonitul

Data de 24 septembrie a fiecărui an ne prilejuiește întâlnirea cu Sfântul Cuvios Siluan Athonitul dar și comemorarea lui liturgică. E o ocazie de a ne aduce aminte de acest om al lui Dumnezeu, de o trăire duhovnicească excepțională, discret, dar și adânc ancorat în...

Bătrânii sau despre tinerețea umanității

Bătrânii sau despre tinerețea umanității

Cred că în fiecare familie există persoane vulnerabile, iar aici mă refer în speță la bătrâni, care au la fel de multă nevoie de atenție, de mângâiere sufletească și de ajutor efectiv, ca oricare vârstnic din țările cu politici extrem de aplecate asupra problemelor...

Taina Sfintei Cununii. Ce ne spune Biblia? P4

Taina Sfintei Cununii. Ce ne spune Biblia? P4

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.22.

Proiectul de la Cahul „Unire prin Cultură”

Proiectul de la Cahul „Unire prin Cultură”

Povestea zilelor petrecute la Cahul le pot rezuma în câteva versuri ale lui Grigore Vieru din poezia „Scrisoare din Basarabia”: În vremea putredă şi goală Pe mine, frate, cum să-ți spun, Pe mine m-au mințit la școală Că-mi ești dușman, nu frate bun. Din Basarabia vă...

Împreună-lămuriri pe cale

Împreună-lămuriri pe cale

Înregistrarea ediției din 19 septembrie 2023 a emisiunii „Împreună-lămuriri pe cale”, în cadrul căreia Părintele Grigorie Foltiș, împreună cu Părintele Ciprian Negreanu, duhovnicul studenților din cadrul ASCOR Cluj-Napoca încearcă să deslușească înțelesuri ale unor...

Emisiuni recente