Cum să avem un an DOXA?

Cum să avem un an DOXA?

Într-un moment al începutului de an 2024, alături de părintele profesor Radul Preda, am încercat să creionăm câteva repere pentru un an bun, dacă se poate mai bun decât precedentul. Și, cum e firesc de-altfel, prima și cea mai importantă condiție, dincolo de orice...

Lenuța Filipoi: „Sunt o persoană emotivă dar ambițioasă”

Lenuța Filipoi: „Sunt o persoană emotivă dar ambițioasă”

Lenuţa Filipoi, o tânără interpretă de muzică populară din localitatea bistrițeană Rodna, este laureată la numeroase concursuri şi festivaluri de profil din țară, printre care Trofeul Festivalului “Pană de păun” şi Premiul I la Festivalul “Valeria Peter Predescu”....

Câșlegile și pețitul fetelor

Câșlegile și pețitul fetelor

În lumea satului, prin „câșlegi” se înțelegea perioada în care ne aflăm acum și anume ce ține de la sărbătorile de iarnă până la începutul Postului Mare sau al Paștilor. Mai demult, în satele din Transilvania, în acest timp se făceau cele mai multe nunți. În primul...

Boboteaza în satele din Ardeal. Practici și obiceiuri populare

Boboteaza în satele din Ardeal. Practici și obiceiuri populare

De Bobotează, în satele din Transilvania, s-au păstrat o serie de practici și obiceiuri. Unii oameni se spală în apa din râu în această zi pentru a fi feriți tot anul de primejdii și de boli. În unele sate fetele încercau în ajunul Bobotezei să afle cu cine se vor...

Cositul și strânsul fânului, obiceiuri de altădată

Cositul și strânsul fânului, obiceiuri de altădată

„Niciodată nu se începe’ cosâtu’ într-o zi de marți, numa’ de luni sau în alte zile, ca să hie lucru cu spor”   De la Sânzâiene, în satele din Transilvania, începea cositul ierbii și adunatul fânului. Mai demult, poate și acum în unele zone, oamenii trăiau doar...

Emisiuni recente