În Duminica a 28-a după Rusalii (a Sfinților Strămoși – Pilda celor poftiți la cină), 17 decembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat mica comunitate a Parohiei „Sfinții...
Binecuvântare arhierească pentru credincioșii parohiei Ocna Dej I
Ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, biserica parohiei Ocna Dej I a aniversat anul acesta 90 de ani de la edificare și 10 ani de la resfințire. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...
Mitropolitul Clujului, la hramul Bisericii din Hășmașu Ciceului
Credincioșii din localitatea Hășmașu Ciceului și-au sărbătorit joi octotitorii spirtuali, pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Cu prilejul hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârșit Sfânta Liturghie, în prezența fiilor satului și a...
Martirii de la Beliș, comemorați la 100 de ani de la masacru
Cu nici o lună înainte de Marea Unire de la 1 decembrie 1918, 45 de români din Beliș și din comunele vecine: Văleni, Tufeni (acum Râșca), Mănăstireni, Mărișel, Morlaca și Arada erau împușcați mișelește de mercenarii nobilului maghiar Ioan Urmanczy și aruncați apoi în...
„Două valori rămân esențiale pentru români: credința ortodoxă și țara reîntregită”, concluziile Simpozionului Internațional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă
La sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Campusul Universitar „Nicolae Ivan” a avut loc închiderea lucrărilor științifice ale Simpozionului Internaţional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă, intitulat „Unitate și Identitate. Ortodoxia românilor între...
Biserica militară a Regimentului 50 Rachete din Florești, resfințită de Mitropolitul Clujului
Marți, 6 noiembrie 2018, la Biserica Militară cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Muceniță Varvara”, ce deservește unitățile militare din Floreşti – Cluj, a avut loc slujba de resfințire a lăcașului de cult, oficiată de Înaltpreasfințitul Andrei,...
Sute de teologi din toată lumea discută în aceste zile la Cluj despre Unitate și Identitate
În perioada 4-6 noiembrie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca...
Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, Cetățean de Onoare al comunei Mărișelu
Zi de aleasă sărbătoare pentru credincioșii din Domnești. Aceștia au sărbătorit cu anticipație hramul bisericii, care îi are ca patroni spirituali pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul...
Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Cluj. Doi ierarhi s-au rugat pentru sufletul Arhiepiscopului Teofil Herineanu
Sute de clujeni s-au rugat alături de doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, duminică, 4 noiembrie 2018, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, pentru sufletul Arhiepiscopului Teofil Herineanu, la 26 de ani de la trecere sa la cele veșnice. Sfânta Liturghie a...
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, gazda Conferinței Naționale a Doctoranzilor Teologi
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în perioada 2-3 noiembrie 2018, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca s-a desfășurat Conferința...
Aviatoarea Smaranda Brăescu, luptătoare neînfricată împotriva comunismului, comemorată la 70 de la trecerea la Domnul
Vineri, 2 noiembrie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a oficiat slujba parastasului și a sfințit monumentul ridicat în memoria aviatoarei Smaranda Brăescu,...
„Leacuri contra evlaviei” – O carte de ascuțire, nu de poticnire, lansată la Cluj-Napoca
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a avut loc conferința „Credință și evlavie”, precedată de...
Corul de cameră Psalmodia Transylvanica, premiat în Serbia
În perioada 26-28 octombrie 2018, Corul de cameră Psalmodia Transylvanica al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății, a participat la un festival-concurs...