Liturghia Darurilor la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Grigorescu
Lansarea cărții „Părintele Dumitru Stăniloae și Traducerea Filocaliei Grecești. Surse, Colaboratori și Receptare”, la Târgul de carte Gaudeamus
Concert de cântări din perioada Triodului, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca
Hramul Parohiei misionare a persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire din Cluj-Napoca
Hramul Mănăstirii „Sfânta Elisabeta” din Cluj-Napoca și punerea pietrei de temelie pentru biserica așezământului monahal
Învățături zilnice
Nefericirea și traista fericirii
Nefericirea, căreia Dumnezeu îi îngăduie să vină asupra noastră, este mai bună decât fericirea pe care ne-o zidim singuri. Dumnezeu îngăduie nefericirii să vină asupra credincioșilor săi totdeauna la timp. Ea este ca vocea prietenului care strigă la miezul nopții...
25 aprilie – †) Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului; Sf. Ap. și Ev. Marcu
Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului s-a născut din părinți dreptcredincioși, la anul 1692, în părțile Rusiei. Iubind din tinerețe viața virtuoasă, a părăsit lumea și a petrecut destulă vreme în pustnicie, în sihăstriile din Rusia, apoi în Munții Mosenschi din preajma...
Atunci când facem crucea ne plecăm Sfintei Treimi | Părintele Arsenie Papacioc
Părintele Arsenie Papacioc: „Atunci când facem crucea ne plecăm Sfintei Treimi. Când ridici mâna la frunte, toata înălţimea, Tatăl, apoi, toată adâncimea, Fiul şi duci la umeri, toată lăţimea, Sfântul Duh. De aceea fuge dracul de cruce! Dar dacă o faci aşa, ca şi cum...
Liturghia Darurilor la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Grigorescu
Vineri, 26 aprilie 2024, de la ora 17:00, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Grigorescu, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înconjurat de un sobor de clerici, a...
Lansarea cărții „Părintele Dumitru Stăniloae și Traducerea Filocaliei Grecești. Surse, Colaboratori și Receptare”, la Târgul de carte Gaudeamus
Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a lansat o nouă carte în cadrul celei de-a 23-a ediții a Târgului de carte Gaudeamus, care are loc în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în perioada 24-28 aprilie 2024. Este vorba despre volumul „Părintele...
Concert de cântări din perioada Triodului, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca
Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a organizat miercuri, 24 aprilie 2024, un concert de cântări din perioada Triodului, sub coordonarea părintelui lect. univ. dr. Daniel Mocanu. Evenimentul a avut loc de la ora 19:00, în...
Hramul Parohiei misionare a persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire din Cluj-Napoca
În ziua cinstirii Sfinţilor Ierarhi și Mărturisitori Iorest și Sava, Mitropoliții Transilvaniei, și Iosif, Episcopul Maramureșului, miercuri, 24 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și...
CUVÂNTUL IERARHULUI
Purtători de biruință în lupta cu păcatul
Îl sărbătorim pe 23 aprilie pe Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință. Modelul lui e dinamizator pentru noi, cei ce avem râvnă puțină în luptă cu păcatul. Sfântul Apostol Pavel ne reproșează: „În lupta voastră cu păcatul, nu v-ați împotrivit încă până la sânge”...
Nevoia de a ne păzi în cele mici
Vom începe această meditație de la un truism - cele mici stau tot timpul înaintea celor mari, în sensul de precedență, ce generează o anumită succesiune, respectiv, o evoluție specifică. Este drept și faptul că cele mari sunt mai ușor observabile, li se dă importanță...
Mitropolitul Andrei – Predici
IPS Andrei: „Vocația misionară a femeii creștine” | Predică la sărbătoarea Sf. Cuv. Elisabeta
Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit în ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Elisabeta,...
Mitropolitul Andrei – Cateheze
Cateheză IPS Andrei: Aducerea aminte de rai și iad | Cele patru cuie ale răstignirii duhovnicești
Cateheza Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostită la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, duminică seara, 21 aprilie 2024, în...
Episcopul Benedict – Predici
PS Benedict: „Nevoința cea bună” | Predică la sărbătoarea Sf. M. Mc. Gheorghe
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință,...
Iași: Simpozionul Stăniloae aduce specialiști în comunicare alături de teologi
Simpozionul internațional „Dumitru Stăniloae” de la Iași va reuni, în perioada 15-17 mai, numeroși teologi și specialiști în comunicare. Tema ediției de anul acesta, intitulată Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului… Cuvânt, comunicare, terapie”, are ca scop apropierea tinerelor generații de...
Agenda ierarhilor la Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor)
În Duminica a 6-a din Postul Mare (a Floriilor), 28 aprilie 2024, la Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...
Olimpiada Naţională de Religie Ortodoxă pentru seminarii şi licee teologice se desfășoară la Brașov
Elevi de la seminarii şi licee teologice din toată țara susțin joi dimineață, la Brașov, proba scrisă la Olimpiada Naţională de Religie Ortodoxă. Festivitatea de deschidere a avut loc miercuri la Biserica „Sfântul Nicolae” din Șchei, în prezența Mitropolitului Laurențiu al Ardealului. „Olimpiada de...
EVENIMENT
„În zonele grănicerești, nu am fost iobagi.” | Dan Prahase, muzeograf la Muzeul Găniceresc Năsăudean
E aproape miraculos sentimentul care te învăluie intrând în curtea Muzeului Grăniceresc din Năsăud, unul din punctele de atracție ale orașului. Deodată te pregătești de întâlnirea cu Ținutul Grăniceresc Năsăudean de altădată, despre care ai citit sau ai auzit atâtea și atâtea istorii. Construit cu ziduri...
Părintele Arsenie Papacioc și misterul „veșniciei într-o clipă” | Episcopul Benedict
Despre Părintele Arsenie Papacioc, Ioan Ianolide mărturisea într-o agrăire de sinaxar: „Ieromonahul Arsenie: mărunt, slab, ager şi viu, mare duhovnic, om fără compromisuri. Micul cel mare. S-a călugărit din vocaţie. Suflet şi trup feciorelnic, caracter integru. Energie necurmată şi imensă putere de iubire....
Psalmii | Arhim. Simeon Pintea
Psalmii reprezintă, alături de imnografie, o componentă însemnată în cultului ortodox. Toate slujbele au în alcătuirea lor Psalmi sau stihuri alese din Psalmi. Fără îndoială, Psalmii sunt o moștenire din cultul Vechiului Testament. Ei reprezentau și atunci conținutul rugăciunii și al laudei pe care poporul...
EDITURA RENAȘTEREA
LIBRĂRIE ONLINE; CATALOG EDITORIAL; CĂRȚI ELECTRONICE
139 de ani de autocefalie: „Nerecunoscând nici o altă autoritate fără numai pre Mântuitorul Dumnezeu – omul”
Joi se împlinesc 139 de ani de la recunoașterea, de către Patriarhia Ecumenică, a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, un moment important nu doar pentru Biserică, ci și pentru statul român, care își câștigase recent independența față de Imperiul Otoman (1877). „În...
În data de 23 aprilie este celebrată Ziua limbii engleze
În data de 23 aprilie este celebrată anual Ziua limbii engleze la Naţiunile Unite, urmare a unei iniţiative din 2010 a Departamentului de Informare Publică a ONU care a stabilit date cu valoare simbolică sau istorică pentru celebrarea fiecăreia dintre cele şase limbi...
Episcopul Iustin aniversează trei decenii de arhierie
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, aniversează miercuri 30 ani de la hirotonia în Arhiereu. PS Iustin s-a născut în 23 iunie 1961 în comuna Rozavlea, judeţul Maramureş din părinţi creştini ortodocşi Ştefan şi Maria Hodea, fiind cel...